Fractura de aripa iliaca

Anatomie.

Oasele care alcatuiesc inelul pelvin sunt oasele iliace, osul sacrat, ischium si pubis. Oasele pelvisului formeaza o structura osoasa care face posibila locomotia si protejeaza organele pelvine. Osul iliac este cel mai mare, fiind alcatuit dintr-o portiune mai groasa care formeaza partea superioara a acetabulului, si aripa iliaca. Aceasta se termina prin creasta iliaca, portiune a osului aflata subcutan.

Partea inferioara a osului iliac se curbeaza pentru a forma marea incizura sciatica, traversata de 7 nervi, 3 perechi de vase si muschiul piriform. Ischium formeaza aproximativ 1/3 din acetabulum si serveste la transmiterea greutatii in pozitie sezanda. Osul pubian formeaza majoritatea ramurilor pubiene superioara si inferioara. Anterior cele doua oase pubiene formeaza simfiza pubiana. Osul sacru provine din fuziunea a 5 vertebre si prezinta anterior si posterior foramene nervoase pentru nervii sacrati. Superior acesta se articuleaza cu a 5-a vertebra lombara, inferior se continua cu coccysul iar lateral se articuleaza cu osul iliac prin articulatiile sacroiliace. Desi acestea contin putin lichid articular, suprafata articulara sinuoasa si ligamentele sacroiliace fac din articulatiile sacroiliace articulatii imobile.

Fractura de aripa iliaca se produce prin compresie laterala. Exista 3 tipuri de leziuni:

Tipul I–consta in fracturi ale ramurilor pubiene asociate cu fracturi sacrate, de obicei la nivelul foramenelor sacrate. In acest tip de leziuni ligamentele posterioare sunt intacte, fiind stabile in plan vertical.
Tipul II–consta in fracturi ale ramurilor pubiene asociate cu fractura la nivelul aripii iliace de aceeasi parte.
Tipul III–consta in fractura sacrata sau de aripa iliaca prin traumatism prin rotatie interna, asociata cu traumatism prin rotatie externa pe partea contralaterala, manifestat de obicei prin disjunctie sacroiliaca.

Fractura de aripa iliaca nu pune in pericol viata pacientului.  Examinarea clinica a pacientului cu traumatisme pelvine este foarte importanta. Examinarea se incepe prin inspectia atenta a pelvisului si notarea echimozelor, abraziunilor, hematoamelor sau altor traumatisme ale partilor moi.

La palpare se aplica presiune la nivelul spinelor iliace anterosuperioare pentru a evidentia instabilitate in rotatie interna sau externa. Palparea nu trebuie sa fie agresiva, deoarece poate duce la eliberarea eventualelor hematoamelor pelvine si agravarea sangerarii.

Examenul clinic este completat cu un examen radiologic de bazin.

Acest articol a fost scris de: Dr. Andrei Ioan Bogdan