• 23 aug. 2014
  • Raspunsuri: 5
  • Vizualizari: 6.419

Sindromul de canal Guyon reprezinta o compresie a nervului ulnar, atunci cand trece printr-un tunel in incheietura mainii. Acest tunel este numit canalul lui Guyon. Aceasta problema este similara cu sindromul de tunel carpian in cazul nervului median. Uneori, ambele afectiuni pot provoca o problema la aceeasi mana.

Anatomie – Unde se afla nervul ulnar,  si ce rol are?

Nervul ulnar incepe la baza gatului, unde radacinile nervoase individuale ies din coloana vertebrala, prin mici spatii intre vertebre. Radacinile nervoase se unesc pentru a forma trunchiuri, care dau nastere la trei nervi principali, care merg in jos pe brat pana la palma, iar unul dintre acestia este nervul ulnar.

Dupa ce paraseste partea laterala a gatului, nervul ulnar trece prin axila si apoi prin brat, pana la mana si degete. In timp ce trec prin incheietura mainii, nervul ulnar si artera ulnara circula prin tunelul cunoscut sub numele de canalul Guyon. Acest tunel este format intre doua oase (pisiform si hamat), si ligamentul care le conecteaza. Dupa ce trece prin canal, nervul ulnar se ramifica pentru a furniza senzatie in degetul mic si jumatate din degetul inelar. Ramurile acestui nerv inerveaza, de asemenea, muschii mici din palma si muschiul care trage degetul mare spre palma (adductor policis).

ulnar-nerve-1

Osul hamat formeaza o parte din canalul lui Guyon. Acest os are un mic carlig, care iese in evidenta pentru a oferi suport pentru mai multe ligamente din incheietura mainii. Cunoscut sub numele de carligul osului hamat, acest mic os se poate rupe, si poate apasa pe nervul ulnar in canalul lui Guyon.

hand_guyon_canal_anat02

Cauze – De ce apare aceasta problema?

Sindromul canalului Guyon are mai multe cauze. Suprasolicitarea incheieturii mainii prin prinderi grele, rasucire, si miscari repetate de mana, pot provoca simptome. Muncind cu mana indoita in jos si spre exterior, poate torsiona nervul in interiorul canalului Guyon. Presiunea constanta pe palma poate produce aceste simptome. Acest lucru este des intalnit la biciclisti si halterofili, din cauza presiunii de prindere. Se poate intampla, de asemenea, dupa ce se foloseste un ciocan pneumatic sau atunci cand se utilizeaza carje. Presarea sau iritarea nervului ulnar, poate determina aparitia unor simptome ale sindromului de canal Guyon. O accidentare traumatica la incheietura mainii, poate provoca umflare si presiune asupra nervului ulnar in canal. Artrita din oasele si articulatiile mainii poate comprima si irita, in cele din urma, nervul ulnar. In cazuri rare, artera ulnara care circula chiar langa nerv, poate fi deteriorata si poate forma un cheag de sange. Simptomele cauzate de cheag imita sindromul de canal Guyon. Lipsa aportului de sange la nivelul nervului ulnar poate provoca simptome. Asa cum am mentionat mai devreme, un os hamat fracturat in incheietura mainii poate comprima nervul in interiorul canalului Guyon. Acest os este uneori fracturat atunci cand jucatorii de golf lovesc pamantul in loc de mingea de golf.

Fig-12.5

Simptome – Cum se simte sindromul de canal Guyon?

Simptomele incep de obicei cu o senzatie de furnicaturi si intepaturi in degetul inelar si degetul mic, care sunt de multe ori observate dimineata devreme. Acest lucru poate progresa la o durere ca o arsura in incheietura mainii si mana, urmat de sensibilitate scazuta in degetul mic si inelar. Mana poate deveni stangace atunci cand muschii controlati de nervul ulnar devin slabi. Slabiciunea poate afecta muschii mici din palma, si muschiul care trage degetul mare in palma. Slabiciunea progresiva a acestor muschi face ca despartitul degetelor si ciupitul cu degetul mare sa devina dificile.

Acest sindrom este mult mai putin frecvent decat sindromul de tunel carpian, dar ambele conditii pot avea loc in acelasi timp. Amorteala cauzata de aceste doua sindroame afecteaza mana in locatii diferite. In cazul in care nervul median este comprimat in cazul unui sindrom de tunel carpian, durerea si amorteala se raspandeste in degetul mare, aratator, degetul mijlociu, si jumatate din degetul inelar. Compresia nervului ulnar in sindromul de canal Guyon provoaca, de obicei, amorteala in degetul mic si jumatate din degetul inelar.

Diagnostic – Cum identifica doctorii problema?

Diagnosticul de sindrom de canal Guyon, incepe cu o istorie atenta si o examinare clinica efectuata de catre medicul ortoped. Compresia poate avea loc in mai multe zone de-a lungul nervului ulnar, iar medicul dumneavoastra va va testa pentru a gasi exact locul in care nervul este afectat. In cazul in care in urma examenului fizic nu este clara zona in care nervul este lezat, medicul poate cere efectuarea de studii electrice pentru a incerca sa gaseasca zona de compresie.

hand_guyon_canal_diagnosis01

Viteza de conducere nervoasa (VCN), este un test care masoara cat de repede se deplaseaza impulsurile nervoase de-a lungul nervului. Medicul dumneavoastra ar putea cere ca acest test sa fie facut, pentru a ajuta la identificarea problemei. Teste speciale pot fi necesare pentru a studia nervul. VCN este uneori combinat cu o electromiograma (EMG). EMG se face prin testarea muschilor antebratului, care sunt controlati de catre nervul ulnar, pentru a determina daca acestia lucreaza in mod corespunzator.

Daca testul indica o problema la nivelul muschilor antebratului, s-ar putea ca nervul care inerveaza acel muschi sa fie lezat mai aproape de origine.

In cazul in care simptomele au inceput dupa o accidentare traumatica la incheietura mainii, pot fi necesare cateva radiografii pentru a verifica daca exista un os fracturat sau dislocat.

Tratamentul nechirurgical

hand_guyon_canal_treatment01Activitatile care ar putea fi cauza simptomelor dvs., trebuie sa fie modificate sau oprite, daca este posibil. Evitati miscarile repetitive ale mainii, apucari grele, sprijinirea mainii pe suprafete dure, si pozitionarea sau lucrul cu incheietura mainii aplecata. O atela pentru incheietura mainii va scadea uneori simptomele, in primele etape ale sindromului de canal Guyon. O atela tine incheietura mainii intr-o pozitie de repaus (mana nu sta indoita prea mult in exterior sau interior). Aceasta poate fi utila mai ales pentru scaderea amortelii si durerii resimtita pe timp de noapte. Atela pentru incheietura mainii poate fi purtata mai ales pe timpul zilei, pentru a calma simptomele si pentru a odihni structurile anatomice din canal. Medicamentele anti-inflamatorii pot ajuta, de asemenea, la controlul simptomelor sindromului de canal Guyon. Aceste medicamente includ anti-inflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul si aspirina. Puteti lucra cu un fizioterapeut. Principalul obiectiv al tratamentului, este de a reduce sau elimina cauza presiunii asupra nervului ulnar. Veti primi sfaturi cu privire la pozitiile in care trebuie sa tineti incheietura mainii, exercitii utile, si modul prin care puteti preveni problemele viitoare.

Reabilitarea nechirurgicala

Daca tratamentul nechirurgical este de succes, puteti vedea imbunatatiri in patru pana la sase saptamani. Posibil sa aveti nevoie sa purtati in continuare o altela la incheietura mainii pe timp de noapte, pentru a controla simptomele. Incercati sa faceti activitati pastrand o pozitie corecta a incheieturii mainii. Limitati activitatile care necesita miscari repetate, apucari grele, si presiune pe mana si palma.

Tratamentul chirurgical

hand_guyon_canal_surgery01Daca toate incercarile de a controla simptomele nu functioneza, pentru a reduce presiunea asupra nervului ulnar poate fi necesara o interventie chirurgicala. Operatia se poate face folosind un anestezic general, sau o anestezie regionala. Prin anestezie regionala vor fi blocati doar nervii la nivelul membrului superior afectat. Injectarea de medicamente similare cu lidocaina sunt folosite pentru a bloca nervii timp de mai multe ore. Odata ce sunteti sub anestezie, chirurgul se asigura ca pielea din palma este lipsita de infectie, prin curatarea pielii cu o solutie dezinfectanta. Apoi, se face o mica incizie in palma, in locul in care nervul trece prin canal. Incizia ofera chirurgului posibilitatea de a vedea ligamentul care trece peste partea de sus a nervului ulnar. Acest ligament formeaza acoperisul canalului Guyon. Odata ce acest ligament este vizibil, el este eliberat cu ajutorul unui bisturiu sau foarfece. Chirurgul se asigura ca nervul este inlaturat din drum si protejat. Prin taierea ligamentului, se elimina presiunea de pe nervul ulnar. Dupa eliberarea ligamentului, chirurgul coase doar pielea si lasa capetele libere ale ligamentului separate. In cele din urma, diferenta dintre cele doua capete ale ligamentului se umple cu tesut cicatricial. Aceasta operatie se poate face de obicei ca o procedura in ambulatoriu, ceea ce inseamna ca puteti parasi spitalul in aceeasi zi.

hand_guyon_canal_surgery02

Dupa operatie

Mana dvs. va fi infasurata intr-un pansament voluminos dupa o interventie chirurgicala. Incercati in timpul zilei sa sprijiniti bratul cu mana ridicata deasupra nivelului inimii. Sunteti incurajat sa miscati degetele, frecvent, in timpul zilei. Pastrati pansamentul pe mana pana cand reveniti la chirurg. Evitati sa udati cusaturile. Cusaturile dvs. vor fi eliminate dupa 10-14 de zile de la interventia chirurgicala. Durerea si amorteala in general incep sa se imbunatateasca dupa o interventie chirurgicala, dar este posibil sa aveti sensibilitate in zona de incizie pentru mai multe luni. Probabil, va trebui sa participati la sesiuni de fizioterapie timp de sase pana la opt saptamani, si trebuie sa va asteptati ca recuperarea integrala sa dureze mai multe luni. Veti incepe sa faceti miscari active si exercitii pentru cresterea ariei de mobilitate a mainii. Terapeutii folosesc, de asemenea, pachete de gheata, masaj la tesuturile moi si stretching, pentru a va ajuta in reluarea de mobilitatii. Ulterior, terapeutul va va oferi exercitii care va vor ajuta la intarirea si stabilizarea muschilor si articulatiilor mainii. Alte exercitii sunt folosite pentru a imbunatati controlul motor si dexteritatea. Unele exercitii pe care le veti face, sunt concepute pentru a simula activitatile de la locul de munca.

Unul dintre cei mai importanti parametrii in tratamentul acestei afectiuni, dupa aplicarea tratamentului ortopedic sau chirurgical, este reprezentat de  recuperarea medicala.  Va sfatuim sa mergeti in cateva clinici din tara specializate in tratarea acestei afectiuni:

Terapeutul va ajuta sa gasiti modalitati de a face sarcinile zilnice, fara sa puneti prea mult accent pe mana si incheietura mainii. Inainte de finalul sesiunilor de terapie, terapeutul va va invata o serie de modalitati prin care puteti evita problemele viitoare.

Alte articole de specialitate: http://www.curaphysicaltherapies.com/Injuries-Conditions/Hand/Hand-Issues/Guyon-s-Canal-Syndrome/a~286/article.html

0 0 votes
Article Rating
Acest articol a fost scris de: Dr. Andrei Ioan Bogdan
Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Anonymous

Admirabil de complet si lamuritor articolul despre canalul guyon. Bravo medic!

Anonymous

Un articol din care se intelege perfect simptomatica si indicatiile.Multumesc.Sunt proaspat operata de sindrom de canal carpian si canal Guyon.

Anonymous

Nota 10 pentru articol. Sotul meu tocmai are aceste simptome dupa ce a folosit mana pe post de ciocan pentru a inchide usile la tir. am incercat cu medicamente dar nici un rezultat. cautam un chirurg bun in Arad sau Timisoara.

5
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x